În dicţionarul de neologisme, termenul auster este descris cu maximă concizie: sobru, cumpătat, sever. DEX-ul adaugă: viaţă austeră – lipsită de ornamente, podoabe. Logic, austeritatea se traduce prin însuşirea de a fi auster.

Cuvântul e nou. Până pe la sfârşitul anului trecut el nu figura în dicţionarul de termeni uzuali al politicienilor. Ba, chiar, guvernarea liberală a reuşit să ridice pe cele mai înalte culmi calitatea de a nu fi auster. De a încărca cu „ornamente” şi „zorzoane” costisitoare viaţa publică şi administraţia. Înstituţiile statului au fost „împodobite” cu sedii la concurenţă cu cele ale privaţilor, dezmăţul automobilistic a atins paroxismul, până şi unele ...muzee dotându-se cu SUV-uri Touareg, miniştrii având în garajele ministerelor căte 5-6 maşini de lux al căror cost începea de la 50.000 de euro. Nu mai vorbesc despre echipamentele de birotică ultramoderne care au invadat sediile instituţiilor apărute ca ciupercile după ploaie pentru a fi puse la dispoziţia amicilor politici. Guvernarea 2005-2008 a ilustrat în cea mai sugestivă măsură ce înseamnă lipsa de susteritate, de bun simţ în mânuirea banului public. Scuza a fost faptul că economia...duduia! Şi dacă duduia, produsul său trebuia consumat fără întârziere, să nu pună inamicii (politici) mâna pe el.

Pentru Guvernul Boc, austeritatea a apărut mai mult ca o etichetă, decât ca o realitate. Membrii Coaliţiei, aşezaţi la masa împărţirii prăzii, au avut mai întâi nevoie să astâmpere foamea celor care au „suferit” prin opoziţie sau co-guvernări discrete. Evident că nu s-a putut da curs austerităţii din prima, când ar fi fost nevoie de cel puţin un număr dublu de ministere şi de agenţii pentru a satisface nevoile clientelei. Unica măsură de austeritate reală aplicată până în prezent de un guvern dedicat acestei stări a fost renunţarea voluntară a unor miniştri la 20 la sută