Cheia dezvoltarii pietei fondurilor mutuale consta in capacitatea administratorilor de a le explica clientilor aceste produse si de a-i sfatui in alegerea investitiilor potrivite, este de parere Mihai Ion, presedintele societatii Raiffeisen Asset Management, cu active in administrare de peste 100 de milioane de euro.
"O parte a publicului inca priveste cu raceala fondurile mutuale ca urmare a prejudiciilor suferite din cauza scandalurilor SAFI (1996) sau FNI (2000), si important va fi modul in care vom fi capabili sa le explicam clientilor ca acum legislatia este aliniata la standardele europene si ca prevederile privind protectia investitorilor nu mai permit aparitia unor astfel situatii. De asemenea, credibilitatea va fi consolidata si prin prezenta marilor institutii bancare in piata prin propriile societatii", spune Ion.
Primele eforturi depuse de administratori alaturi de bancile responsabile de distributia fondurilor incep sa dea roade. Fondurile administrate de RAM au atras peste 250 de mil. lei de la investitori in primul semestru al anului, reprezentand aproximativ 40% din subscrierile nete totale din piata. Cea mai mare parte din crestere a fost generata de Raiffeisen Monetar, fond lansat in septembrie 2008, cu active nete de peste 350 mil. lei in prezent.
In cazul fondului monetar, numarul subscrierilor noi a depasit in ultima perioada 300 pe zi, mai mult decat triplu comparativ cu volumul de acum trei luni si de zece ori mai mult decat la inceputul anului, potrivit informatiilor furnizate de administrator. Raiffeisen Monetar avea la sfarsitul lunii iunie aproape 7.000 de investitori, cu un randament de 8,2% in primele sase luni ale anului.
"Chiar si investitorii, care initial au fost mai circumspecti si au plasat sume mici, au revenit si si-au majorat investitiile. Aproximativ o treime dintre investitiile sub 250 de lei au