Predă tehnologie la un liceu, nu se uită la TV, e fascinat de Orient şi caută, traducând texte sacre sau filozofice indiene şi chinezeşti, să se înţeleagă mai bine pe sine.

Traian Penciuc a fost atras de literatura orientală de la vârsta de 14 ani, după vizionarea unui film chinezesc. „Am citit o poveste despre Lao Tze în care, înainte de a pleca în deşert, acesta şi-a dictat lucrarea de căpătâi, Dao de Jing, carte pe care apoi am citit-o într-o traducere rusească. Textul avea şi caracterele chinezeşti care te ajută, privindu-le doar, să faci conexiuni mentale nonverbale, o ciudată metodă de înţelegere”, rememorează Traian.

Facultatea tehnică a făcut-o şi dintr-o nevoie de siguranţă, dar îl pasiona şi „misterul” electricităţii, în care nimic nu mişcă şi ceva se mişcă, totuşi. „Dumnezeu m-a hărăzit ca, în paralel, mereu să fac şi altceva, iar politehnica a fost un extraordinar exerciţiu mental”, spune el.

Teatrul, limbaj de sondare a misterului

Un alt pas a fost conceptul de „fantasmă”, enunţat în lucrarea de licenţă şi dezvoltat prin doctorat. „Omul e păcălit în ceea ce vede şi până la urmă teatrul este cinstit, te anunţă că păcăleşte. În plus, se singularizează prin sondarea necunoscutului, atât în spectacol cât şi la repetiţii”, afirmă Traian Penciuc.

Printre spectacolele pe care acesta le-a regizat a fost şi unul de poezie făcut la Timişoara, pe textele poetului Paul Miron, continuatorul lui Heiddeger la catedra de Filosofie din Bonn. „În poezia acestuia am găsit ceea ce ulterior aveam să găsesc şi la Mircea Eliade, evadarea din istorie”, spune Traian Penciuc.

India, sau cunoaşterea Orientului

Istoricul Rakesh Batubyal, de la Universitatea Nehru din New Delhi, a venit în 2007 la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş unde a lansat invitaţia participării la un congres privind teatrul lui Eliade. „L-am abordat şi