Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puzzle fără 8 piese

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 31 iulie 2009 · ·

Hizo se confruntă cu multe absenţe înaintea partidei cu Iaşi, opt jucători fiind indisponibili, aşa că e nevoit să improvizeze

Probleme mari pentru Viorel Hizo la primul meci din acest sezon. Ricardo Fernandes nu a putut fi recuperat după traumatismul suferit la ligamentele genunchiului drept. Astfel, Mardare va face cuplu în centrul defensivei cu Marius Constantin, fotbalist ce ar putea îmbrăca pentru ultima oară tricoul Rapidului, săptămîna viitoare fiind aşteptat la Terek Groznîi. Cealaltă variantă pentru postul de fundaş central ar fi veteranul Iencsi (34 de ani).

Bozo e nepregătit

În partea stîngă a apărării, Hizo va apela la Ionuţ Stancu, Vladimir Bozovici nefiind pus la punct cu pregătirea fizică. "Sper ca în 10 zile Bozo să fie la capacitate maximă pentru că avem mare nevoie de el. Absenţa lui a contat foarte mult în ultima parte a sezonului trecut, iar asta s-a văzut", a spus Hizo. Nici ceilalţi fotbalişti care au pierdut aproape toată pregătirea de vară din cauza problemelor cu vizele, Ivelja şi Djalovici, nu vor fi titulari. De asemenea, Buga acuză o contractură musculară şi are şanse minime de a evolua în această seară.

Helder nu a primit "cartea verde"

Dintre jucătorii aduşi vara această, doar slovenul Darijan Matici are drept de joc. Cel mai important transfer din Liga I, Helder da Silva, nu a primit "cartea verde" şi va trebui să-şi amîne debutul. Locul său va fi luat de tînărul Cătălin Păun (21 de ani), revenit după împrumutul de la Bistriţa. Nici Vali Negru nu are drept de joc. Mijlocaşul nu a semnat contractul cu Rapid. Totuşi, giuleştenii speră ca pînă la ora meciului să-i legitimeze pe Helder şi Negru: "Facem tot posibilul, dar sînt şanse mici pentru că nu depinde de noi".

FLASH

"Nişte plîngăcioşi"

Antrenorul lui Poli Iaşi, Petre Grigoraşi, nu crede că situaţia

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un șofer de 83 de ani a condus un Lamborghini cu 180 km/h pe autostradă și l-a distrus: 200.000 de euro pagubă

Libertatea acum 33 minute
O mașină sport Lamborghini a fost distrusă într-un accident rutier provocat de un bătrân în vârstă de 83 de ani, pe o autostradă în Germania. Mașina sport este un adevărat obiect de colecție. Pensionarul, care se afla la volanul autoturismului de lu

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 5 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitată: Ioana Constantin-Bercean

Cancan acum o ora
Invitata emisiunii este Ioana Constantin-Bercean, specialist în Orientul Mijlociu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ministerul Apărării, despre posibila retragere a soldaţilor americani: Până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens / Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare / 1.700 de militari americani, în prezent în România

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării a transmis, marţi, că România nu a fost informată despre parterneul strategic SUA cu privire la o eventuală retragere a soldaţilor din ţara noastră şi precizeaă că toate acordurile bilaterale semnate – inclusiv cele care reglemen

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 33 minute
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 3 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 2 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

10°
mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°