Criza face ca nevoia de consultanţă să devină acută, dar limitează drastic capacitatea managerilor de a accesa asemenea servicii. Companiile străine de profil controlează segmentul proiectelor mari, în timp ce marea masă a consultanţilor luptă pentru supravieţuire. Peste 90% din firmele de consultanţă care au răspuns, în octombrie-noiembrie 2008, la chestionarul Asociaţiei Consultanţilor în Management din România (AMCOR) priveau cu o
Criza face ca nevoia de consultanţă să devină acută, dar limitează drastic capacitatea managerilor de a accesa asemenea servicii. Companiile străine de profil controlează segmentul proiectelor mari, în timp ce marea masă a consultanţilor luptă pentru supravieţuire.
Peste 90% din firmele de consultanţă care au răspuns, în octombrie-noiembrie 2008, la chestionarul Asociaţiei Consultanţilor în Management din România (AMCOR) priveau cu optimism evoluţia pieţei. 42% din respondenţi previzionau că, în 2009, cifra de afaceri va creşte cu peste 15%. Cele mai multe considerau că sectorul public, infrastructura, industria uşoară, transportul şi turismul vor fi principalele sectoare de activitate care vor genera creşteri ale veniturilor. În scenariul încărcat de optimism erau cuprinse şi programele de instruire, consultanţă în resurse umane, consultanţă pentru dezvoltarea afacerii şi serviciile financiare ca principale servicii din acest domeniu care vor fi solicitate de clienţi.
Cam aşa se vedeau lucrurile la sfârşitul anului trecut, când s-a realizat studiul. Acum, preşedintele AMCOR, Mihai Svasta, spune că s-au schimbat multe dintre componentele luate în calcul: „Anul trecut, estimam numărul firmelor de consultanţă în jurul cifrei de 1.000. Anul acesta, multe au intrat în colaps, din cauza contracţiei pieţei şi a întârzierilor din implementarea proiectelor publice, inclusiv proiectele de consultan