Dintre europeni, angajaţii români iau cele mai mici salarii, cu excepţia vecinilor bulgari. În luna ianuarie, salariul minim din România a fost de 153 de euro, în vreme ce bulgarii au primit 123 de euro. În Luxemburg, salariul minim este de 1.642 de euro. Sursa: Ovidiu Eftimie
Potrivit buletinului publicat de biroul european de statistică, Eurostat, România ocupă penultima poziţie în topul statelor europene din punctul de vedere al salariului minim.
Ţările membre ale UE sunt împărţite în trei grupe, în funcţie de nivelul salariului minim. România se încadrează în ceea ce am putea numi “ultima grupă valorică”, alături de alte state în salariile minime sunt mai mici de 400 de euro. Colegii noştri de grupă sunt nouă state care au aderat recent la Uniune, respectiv Lituania (234 euro), Letonia (254 euro), Ungaria (270 de euro), Estonia (278 euro), Polonia (281 euro), Slovacia (296 euro) şi Cehia (306 euro).
Slovenii, deşi sunt printe cei mai tineri membri ai UE, au avansat până în a doua grupă valorică, respectiv cea cu salarii mimine de 400-800 de euro. Astfel, prin lege, în Slovenia, salariul minim a fost stabilit la 589 euro. În aceeaşi grupă se încadrează şi Portugalia (525 euro), Malta (630 de euro), Grecia (681 euro) şi Spania (728 euro).
Campioni europeni la salarii minime sunt locuitorii din Luxemburg. Aceştia aveau garantat prin lege în ianuarie 2009 un salariu minim de 1.642 euro, fiind secondaţi de irlandezi cu 1.462 euro, belgieni cu 1.387 euro, olandezi cu 1.382 euro şi francezi cu1.371 euro.
CITIŢI ŞI:
Nouă din zece români, loviţi de criză
Băsescu, un preşedinte demagog
Companiile româneşti luptă să supravieţuiască