La peluză plăteşti un bilet şi vezi două spectacole

Încă o jumătate de oră pînă la meci şi sînt abia la Gara de Nord, coloana de maşini mai mult stă decît merge. Mă întreb dacă n-ar fi bine să mă întorc la televizor, măcar să prind începutul. Două doamne în vîrstă, cu sacoşe pline în mîini, mă depăşesc mereu cînd şirul înaintează. Bună afacere, trebuia să-l iau pe 41. În fine, ajung prin minutul 5.

Azi am hotărît să stau la peluză, alături de băieţi cu feţe aspre, care cîntă fără oprire, cocoţaţi pe scaune. Au şi fete cu ei, frumoase şi vesele, purtîndu-şi nepăsătoare formele obraznice. De la peluză se vede mai bine ideea din spatele fiecărui atac şi înţelegi mai bine rostul demarcărilor lui Bogdan Stancu şi puterea de anticipaţie a lui Onicaş. În plus, ai o perspectivă bună a burţilor de la loje, poate că la peluză ar fi un amplasament mai avantajos pentru cameramanii de la Ştiri, obligaţi să stea tot meciul cu spatele la teren, ca nu cumva să scape vreo eructaţie oficială.

Se vede pămîntul prin gazonul rărit şi lui Surdu îi sare mingea la un sprint, dar nimeni nu se supără. Nici măcar cînd fragilul Szekely abandonează după 25 de minute. Doi băieţi la bustul gol dirijează peluza care simte că scoţienii sînt pe nicăieri. Văd chipuri ironice la amabilităţile arbitrului. Grec cu Ujpest, turc acum, Balcanii sînt aproape, dar bănuielie n-au rost dacă ne amintim de eliminarea lui Kapetanos. Galeria îl cere pe Surdu la penalty. Cu un an în urmă îi cerea să plece.

Cel de lîngă mine bate spre 40, e grizonat şi tuns perie, are tricou şi fular cu Steaua şi începe să mîrîie cînd Bănel încetineşte vîrtejul de la golul doi, dar urlă de bucurie o secundă mai tîrziu şi, ajutat de un puşti, probabil fiul său, desfăşoară un banner din care mă priveşte crunt un războinic ras în cap. Scoţienii sînt în continuare nişte cetăţeni oneşti şi naivi, nedeprinşi cu