După apariţia în spaţiul public a Galeriei şi casei de licitaţie Artmark, cîteva lucruri s-au schimbat în mod vizibil, atît pe piaţa de artă cît şi înlăuntrul fenomenului artistic, în general. Pe piaţa de artă a apărut un actor nou, puternic, cu o susţinere financiară şi logistică fără precedent, care a ridicat nivelul actului comercial pînă la o cotă comparabilă cu aceea stabilită de instituţiile similare de pe pieţele consolidate, iar în spaţiul mare al artei româneşti de astăzi Artmark a devenit şi un fel de salvator al instituţiilor publice specializate, asumîndu-şi, implicit, funcţii academice. Pe fondul crizei cronice a instituţiei muzeale din România, consecinţă directă a crizei latente în care comunismul a aruncat întregul patrimoniu cultural, asemenea tentative s-au făcut în mod constant, dar ele au funcţionat doar ca simple alternative private la instituţiile publice; Muzeul de Artă contemporană Florean din Baia Mare, care a devenit un imens receptacul pentru arta din întreaga lume, ceea ce nici o instituţie de stat nu a făcut-o pînă acum, Galeria Luchian 12, care şi-a fixat un amplu proiect de recuperare a segmentului artistic ignoarat sau ejectat de către politicile oficiale, Galeria şi casa de licitaţie Pogany, în primul ei an de existenţă, care şi-a propus o privire panoramică asupra artei româneşti, folosind exclusiv materialul oferit de piaţa de artă. însă aceste instituţii s-au poziţionat, faţă de cele oficiale, fie complementar, oferind o altă lectură aceloraşi formule artistice, fie polemic, sugerînd un alt discurs decît acela, marcat de conformism şi de memoria propagandistică, al viziunii muzeale tradiţionale.

În acest context, Artmark a făcut un pas decisiv înainte, devenind, prin cel puţin una din componentele sale, un fel de substitut al muzeului, preluîndu-i acestuia funcţia publică. De fapt, lucrurile sînt ceva mai complica