La sfârşit de stagiune, cu o sală plină, spectacolul montat de Alexandru Tocilescu după romanul lui Ivan A. Goncearov: „Oblomov“, în versiunea scenică a Mihaelei Tonitza Iordache, este fără îndoială una din reuşitele dramatice ale Teatrului Bulandra din Capitală. (...) La sfârşit de stagiune, cu o sală plină, spectacolul montat de Alexandru Tocilescu după romanul lui Ivan A. Goncearov: „Oblomov“, în versiunea scenică a Mihaelei Tonitza Iordache, este fără îndoială una din reuşitele dramatice ale Teatrului Bulandra din Capitală.

Dacă filmul omonim al lui Nikita Mihalkov se centreză doar pe dragostea ratată a lui Ilia Ilici Oblomov, în piesă, viaţa acestuia este continuată până la sfârşit şi chiar puţin după aceea. Lucrul este foarte important, pentru că nu telenovela focalizează romanul, ci destinul unui secol de cultură originală răsăriteană. Şi poate nu întâmplător filmul îl ignoră.

Atras de bizarul personaj, regizorul Alexandru Tocilescu, pe baza textului Mihaelei Tonitza Iordache, creează un univers scenic care gravitează în jurul patului, devenit simbol al leagănului omenirii. Asemenea clopotului din poemul „Das Lied von der Glocke“ a lui Friedrich Schiller, patul întovărăşeşte insul în toate etapele vieţii sale: naştere, copilărie, adolescenţă, maturitate, moarte, când se transformă în sicriu şi mormânt. Din universul circular al patului nu există scăpare. În zadar încearcă prietenul său Andrei Ivanâci Stolz (Mihai Verbiţchi) să-l smulgă pe Ilia Ilici Oblomov (Mihai Constantin) din patul său şi să-l ducă în lume; nu reuşeşte decât o singură dată, dar atunci cu consecinţe majore, pentru că o cunoaşte pe Olga Sergheevna Ilinskaia (Ana Maria Moldovan) care, făcându-l să se îndrăgostească, îi deschide uşa pentru a părăsi patul şi a ieşi din universul său circular înconjurat, ca o strachină, de pereţi alunecoşi.

Caracterul disforic s