Marea încercare la care a fost supus Cercul Literar începe odată cu înstăpînirea regimului comunist. Cenzura devine tot mai necruţătoare, relaţiile culturale cu Occidentul, accesul la informaţie în genere se diminuează treptat pînă la dispariţie, întreaga viaţă culturală a ţării e înjugată la carul unei propagande repulsive. România din interbelic , "în care se vindeau cele mai multe cărţi franţuzeşti", după cum îşi aminteşte I.Negoiţescu, chiar cea din perioada studenţiei cerchiştilor, "în timp ce noi ŤWeimarizamť - cînd romantic, ca la Heidelberg, cînd modern ca-n Montmartre", după cum se confesează amar-ironic I.D.Sîrbu, se retrage în perspectiva inversă a unui trecut fabulos. Ocupaţia străină aduce cu ea izolarea, suspiciunea, mizeria, marasmul unui provincialism impus. Orice încercare de opoziţie, oricît de palidă, e sancţionată drept o răbufnire a cosmopolitismului, o gravisimă abatere de la "linia" axiomatică a partidului unic. Mentalitatea europeană, patronată de figura lui Goethe (într-un interviu din iulie 1997, Doinaş subscrie la poziţia formulată de Karl Jaspers asupra "spiritului european": "în sensul viziunii lui Goethe: trăirea în egală măsură a contrariilor, setea de a epuiza omenescul (în sens faustic), eficienţa în aprecierea şi respectarea Celuilalt (adică a alterităţii, fie individuale, fie naţionale), simţul ştiinţific al iscodirii lucrurilor, oscilaţia între trăirea intensă (mistică) a Creştinismului şi negarea lui de pe poziţia unei religii a Raţiunii"), în numele căruia se articula demersul cercului, în atmosfera căruia s-au format şi nădăjduiau a-şi continua scrisul membrii săi, e prohibită, taxată drept un delict ideologic. Cei ce au trăit acele vremuri de restrişte, pot realiza pe deplin zdrobitorul dezacord între atari deziderate şi realul sumbru al vieţii, inclusiv sub aspectul său cultural, decăzut acesta din urmă în sinistră carica