Radu Hîrtie - taximetristul din Botoşani arestat în Ucraina şi acuzat abuziv de trafic de arme, după ce vameşii din ţara vecină au descoperit în maşina lui un baston telescopic - a fost declarat nevinovat, marţi seară, de autorităţile ucrainene.
După două luni de anchetă, timp în care i s-a interzis să părăsească oraşul Cernăuţi, românul a ajuns în faţa procurorului regional al regiunii Cernăuţi.
„Acest lucru a fost posibil doar după demersurile verbale şi scrise ale Consulatului Român. (...) Intervenţia noastră a scurtcircuitat unele etape, făcând ca acest dosar să nu se împotmolească undeva pe treptele intermediare, unde oricum nu s-ar fi soluţionat nimic”, a precizat, ieri, consulul Dorin Popescu.
Potrivit acestuia, procurorul regional a ajuns la concluzia că nu există o faptă penală, a decis închiderea dosarului şi neînceperea urmăririi penale împotriva lui Radu Hîrtie.
De asemenea, i-a restituit acestuia paşaportul, maşina aflată sub sechestru, cauţiunea de 1.200 de euro, precum şi bastonul telescopic pentru care fusese anchetat.
Odată ajuns acasă, Hîrtie - al cărui caz a fost făcut public de EVZ pe 16 iulie - este hotărât să dea în judecată autorităţile ucrainene.