Privind la zbaterile actualei coaliţii şi la dimensiunile alarmante ale crizei economice în România, ne punem în mod firesc întrebarea „dacă nu ar fi venit criza şi nu am fi fost nevoiţi să apelăm la FMI şi UE, ar mai fi vorbit oare premierul Boc despre necesitatea reducerii cheltuielilor guvernamentale sau ar fi fost şi guvernul PDL-PSD la fel de cheltuitor ca şi predecesorul său?”.
Nu cumva criza ne-a făcut, în mod paradoxal, un bine? Putea fi aşa dacă executivul ar fi profitat de criză pentru a reforma sistemul bugetar; dacă ar fi avut curajul să completeze diagnosticul corect al maladiei cu remedii radicale.
Emil Boc pornise bine în ianuarie, când le-a cerut imperativ miniştrilor o reducere de 20% a cheltuielilor şi a personalului bugetar. La presiunea PSD şi a sindicatelor aferente însă a renunţat la ea şi a promis păstrarea tuturor angajaţilor cu preţul reducerii sporurilor.
Reforma sectorului bugetar murise înainte de a se naşte, iar interminabilele negocieri care au urmat pe tema legii salarizării bugetarilor nu au dus nicăieri, deşi legea era o condiţie impusă de FMI pentru acordarea împrumutului. De alt fel, fără FMI nici nu s-ar fi pus problema ei.
Au trecut lunile, guvernul s-a îndatorat la bănci până peste cap pentru a plăti pensiile şi salariile unui sector bugetar nereformat, premierul a mai cerut o dată reducerea cheltuielilor şi iar nu l-a ascultat nimeni. Acum, că delegaţia FMI se află la Bucureşti, Emil Boc ne anunţă din nou că sunt prea multe agenţii cu prea mulţi angajaţi care au salarii prea mari. Mulţumim, ştiam!
Adăugăm şi cel puţin trei ministere inutile: MTS, Ministerul Turismului şi Ministerul pentru IMM-uri. Totodată, aşteptăm un master plan al reformei sectorului bugetar sau măcar a administraţiei de stat, pentru că România are nevoie de reforme, nu de reduceri contabile di
