Primăria Limanu depune, astăzi, spre finanţare două proiecte ce s-ar putea concretiza în investiţii importante pentru comună.
Primarul Nicoale Iustin Urdea ne-a declarat că unul dintre proiecte va fi depus spre finanţare prin intermediul Măsurii 322 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Proiectul include investiţii în infrastructură, construirea şi reabilitarea unor edificii de importanţă pentru comunitate. Este vorba, mai exact, despre modernizarea unor drumuri din Vama Veche şi Limanu, reabilitarea Căminului Cultural din 2 Mai şi construirea unui centru de consiliere pentru copii şi părinţi. Valoarea proiectului integrat este de 2,3 milioane euro.
Cel de-al doilea proiect de anvergură ce va fi depus spre finanţare din fonduri europene se referă la construirea unei şosele de centură care să pornească de la Mangalia, să treacă prin Limanu şi să ducă până la Hagieni. Valoarea proiectului, care are ca obiectiv fluidizarea traficului în zonă, este în valoare de 7,5 milioane euro. Practic, primarul Nicolae Urdea intenţionează ca prin acest proiect să construiască un drum de ocolire, care să treacă pe lângă punctul de trecere a frontierei Vama Veche, pe la intersecţia comunicaţiilor către Limanu, 2 Mai, Mangalia şi să ducă la Hagieni. Investiţia include refacerea părţii carosabile de la intersecţia menţionată şi până la Hagieni, asfaltarea drumului până la Hagieni şi până la punctul de trecere a frontierei Vama Veche, dar şi asfaltarea străzilor din Limanu şi 2 Mai, perpendiculare pe această centură. Prin acest proiect se mai urmăreşte includerea în circuitul turistic a zonei Hagieni şi a celorlalte zone de interes pentru vizitatori. Astfel, va fi facilitat accesul turiştilor la Rezervaţia Hagieni. Potrivit primarului, proiectul include asfaltarea de drumuri în lungime totală de 35 de km. „Astfel va fi asfaltat întreg intravilanul comunei