Aproximativ 50 de concurenți, din țară și din Ungaria, erau așteptați azi dimineață în parcarea Real, la ediția cu numărul șapte a concursului de ciclism Trial Jam, organizat de Asociația Pro Bikers Bihor.
Încă de la orele 9, sportivii orădeni au început să exerseze pe trasele improvizate, compuse din paleți, inele de ciment, bucăți de lemn, pubele de gunoi sau chiar o Dacie 1310 veche. O ambulanță a asistat încă de la primele ore evenimentul, pentru a oferi îngriijiri prompte, în caz de accidentări.
Sport extrem
Potrivit lui Kiss Sandor, organizator, concurenții sunt din Constanța, Iași, Timișoara, Arad, Cluj, Sibiu, Miercurea Ciuc, dar și din Nyiregyhaza, Miskolc, Debrecen sau Budapesta. Orădenii care au trecut astăzi prin parcarea Real au avut ocazia să vadă sărituri de peste doi metri înălțime, bicicliști care sar pe lemne cu o lățime de cel mult 8 cm și alte scheme impresionante. "Este un sport nou pentru România. Aici lumea ne întreabă încă de ce nu avem șa la bicicletă. Ne este greu și să ne antrenăm, fiindcă nu am avem spații adecvate și suntem vereu vânați de poliție comunitară", spune Kovacs Robert, un orădean de 18 ani care vrea să ajungă să concureze la mondiale.