Transpiraţia te ajută să rezişti atunci când temperaturile depăşesc 35 de grade Celsius, dar dacă e prea multă îţi poate da peste cap întreaga zi. Poţi rezolva această problemă de igienă folosind deodorante sănătoase. Transpiraţia este un proces natural al organismului şi are un rol precis: este singurul mecanism intern de reglare a temperaturii corpului, astfel încât să ne putem răcori în perioadele caniculare.
Mai exact, în momentul în care temperatura ambientală este mai mare decât cea a corpului, hipotalamusul, o mică porţiune a creierului, dictează glandelor sudoripare să secrete o cantitate mare de transpiraţie.
Mirosul specific al transpiraţiei este dat de interacţiunea dintre secreţiile de la nivelul axilelor, produse de glandele sudoripare apocrine, care sunt mai vâscoase,alb-lăptoase, şi bacteriile de pe suprafaţa pielii. Odată cu sudoarea din această zonă se elimină din organism şi săruri minerale, dar şi toxine rezultate din metabolismul celulelor.
Fă diferenţa între deodorante şi antiperspirante!
În primul rând, pentru a pleca proaspăt la drum în zilele toride, este necesar să faci un duş cu apă călduţă şi cu un gel de duş mentolat, care-ţi conferă senzaţia de răcorire.
În ceea ce priveşte produsele pe care le foloseşti pentru a scăpa de mirosul neplăcut al transpiraţiei, acestea sunt de două feluri: antiperspirante, care inhibă transpiraţia la nivelul axilelor prin blocarea porilor, şi deodorante care nu fac altceva decât să mascheze mirosul transpiraţiei.
Cele mai multe antiperspirante din comerţ conţin controversatele săruri de aluminiu. Studiile au scos la iveală că aceste săruri înfundă porii, iar transpiraţia nu mai este eliminată, ci rămâne în organism. Astfel, toxinele, care în mod normal ar trebui eliminate din corp, se acumulează în zona axilelor şi pot duce l