Nu prea mi-e clar de ce trebuie să avem astfel de zile, precum cea a Drapelului sau a Imnului Naţional - ultima dintre ele sărbătorită acum câteva zile. "Sărbătorită" este mult spus, pentru că n-am înţeles niciodată ce anume se sărbătoreşte, de fapt, în astfel de zile sau, mai ales, de ce trebuie marcate asemenea sărbători printr-o manifestare oficială, la care, desigur, participă doar oficialităţile. Doar pentru că trebuie?!
Până la urmă, prezenţa la o astfel de sărbătoare dovedeşte patriotismul cuiva? Sau invers, absenţa de la o astfel de manifestare te face mai puţin patriot? De fapt, organizarea unor astfel de manifestări şi-a dovedit până acum inutilitatea: în afară de câţiva reprezentanţi ai autorităţilor locale, a unei fanfare, a câtorva militari şi a unui inevitabil sobor de preoţi (mai toată lumea aflându-se acolo oricum din obligaţie), pe nimeni nu interesează aşa ceva. Sunt sărbători care se organizează doar de dragul aflatului în treabă, doar ca să fie pur şi simplu bifate în calendarul manifestărilor oficiale. Şi, pe lângă pierderea unor bani (îmi imaginez că se alocă nişte fonduri pentru asemenea "sărbători"), mi se pare şi o pierdere de vreme. Poate că reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean ori ai Primăriei chiar ar putea avea treabă într-o astfel de zi. Aştept să văd o autoritate de-asta locală care să zică: "Dragi brăileni, noi de ziua Imnului Naţional chiar avem alte lucruri mai importante de făcut şi, ne pare rău, nu vom mai organiza nimic în această zi". Chiar se va supăra cineva ori chiar va simţi cineva lipsa unei asemenea manifestări? Dăm pe-afară de atâta patriotism, încât nu vom putea trăi fără o asemenea sărbătoare? Să fim serioşi! Care este, de fapt, scopul punerii în scenă a unor asemenea ceremoniale? Nici măcar despre unul educativ nu poate fi vorba, chiar dacă prefectul "recită" un discurs pe această temă, pentru că de