Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virusul A/H1N1, statistică „gripată”

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 august 2009 ·

Peste 1.200 de cazuri de gripă nouă, dintre care 879 în Germania, au fost confirmate în ultimele 24 de ore de ţările europene. Sursa: Reuters

Oficial, în Europa sunt peste 24.000 de cazuri şi 28 de decese, însă numărul real al bolnavilor este cu mult mai mare, fiind estimat la câteva sute de mii. În 15 ţări europene, dintre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Norvegia, Spania, nu se mai contabilizează cazurile noi, iar suspecţii nu mai sunt supuşi testelor de laborator.

Comisia Europeană a anunţat ieri că accesul celor care sunt suspecţi de gripă porcină în avioane nu poate fi refuzat.

18 cazuri noi într-o singură zi, în România

În ţara noastră, situaţia se înrăutăţeşte de la o zi la alta. În ultimul raport, apar 21 cazuri noi în 24 de ore, cu o zi în urmă fiind anunţate 18 cazuri noi. În total, numărul oficial al bolnavilor confirmaţi a ajuns la 164. „Nu se poate spune cum va evolua situaţia, însă este clar că restricţiile puse la graniţe pentru limitarea răspândirii bolii nu au efect pe termen lung”, a declarat, în emisiunea „Evenimentele zilei” de la B1, reprezentanul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavsky. În întreaga lume, statisticile parţiale arată că gripa nouă a îmbolnăvit aproape 180.000 de oameni, dintre care 1.127 au murit.

Zeci de bolnavi pe un vas de crozieră

O situaţie deosebită a apărut ieri în Franţa, unde un vas de croazieră, pe care sunt 60 de persoane care au boala şi alte 70 suspecte, a ancorat în sudul ţării. La bord sunt 5.000 de pasageri, iar autorităţie au ales să trateze pacienţii chiar la bordul vasului. Tot în Franţa a fost anunţat ieri primul deces la o tânără de 14 ani infectată cu virusul A/H1N1. „Tânăra suferea şi de alte afecţiuni, complicate de infecţia pulmonară severă”, a anunţat Institutul Francez de Sănătate.

Pe de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 11 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 52 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 40 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 51 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°