Sub umbrarul unei carciumi de sat, in mireasma verii si a graului copt, la taifas cu trei lautari de spita veche din Baragan
Nea Marin cu muzicuta
Ulmu: un sat din Calarasi, in mijlocul Baraganului. Nu sunt singurul care cauta un pic de umbra, prin aerul ca o lava transparenta. La bufetul satului, cativa localnici stau imprastiati pe la mese, cu camasile descheiate si cu berile in fata, asteptand sa treaca valul de foc al amiezii. Fara sa se miste, duc lenes halbele de bere la gura. In sat a inceput treieratul. Chiar si de-aici se aud combinele huruind. Toata lumea sta cu ochii pe cer, urmarind norii. Unii se roaga de ploaie, si asta inseamna ca au porumb. Altii se roaga de cer senin, si asta inseamna ca au grau si vor sa il treiere.
- Ba, fire-as al dracu', se aude de la o masa. Munceam inainte... La 5 dimineata ma trezeam si la 6 eram deja pe camp, si daca scapam un codru de paine pe jos, il cautam, ca altceva nu mai aveam de mancare.
De la o alta masa raspunde un alt taran, afundat in scaunul de plastic, cu palaria pe ochi:
- Era alte vremuri, bre! 300 de mii? Pai nici transpiratia la iapa nu face atat... Nu-ti car, bre, nici un porumb... Du-te la ala, a lu' Scurtu...
Se face din nou tacere. Focul amiezii arde si mai tare, parjolind tot. Asfaltul din fata bufetului e incins si s-a inmuiat, de parca acum a fost turnat. Toata lumea pare sa se trezeasca din letargie, cand o caruta trasa de un cal si un magar opreste in fata terasei: pe capra sta un tigan tanar, impreuna cu tigancusa lui. Au de vanzare un cazan de aluminiu. Tiganul cumpara doua cafele. Una i-o duce tigancusei ramasa in caruta, in soare. Are salbe de aur la gat si baticut inflorat. Baiatul vine cu paharul la masa.
- Cat vrei pe cazan? intreaba cineva.
- Patru, raspunde tiganul fara sa-l priveasca.
- Patru?! Pfiii!
Omul nu zice nimic, prive
