Ultimele două campioane ale României se vor întâlni pentru a doua oară în decurs de câteva zile.
După încleștarea cu scandal din Supercupa României, clujenii și ialomițenii vor da din nou piept astă-seară (ora 20.30, în direct la Digi Sport), într-unul dintre der by-urile primei etape din Liga I la fotbal.
Atmosfera dinaintea acestui meci e deja inflamată de la meciul din Supercupa României. Ialomițenii au cerut vehement suspendarea jucătorilor Cadu și Culio, pentru brutalitățile comise în partida directă din Giulești, dar judecarea celor doi a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Dan Petrescu, antrenorul campioanei, a fost deja suspendat pentru înjurăturile de la Supercupă, iar clujenii vor să-i pună doi paznici, ca să nu aibă probleme în tribună.
„Să lăsăm tensiunile artificiale și să jucăm fotbal”, a îndemnat Bogdan Mara, jucătorul ajuns la CFR Cluj chiar de la echipa ialomițeană.
Unirea pleacă la luptă cu dorința de a învinge în premieră gruparea CFR Cluj. De partea cealaltă, ardelenii susțin că gândul le stă la meci, dar și la soarta patronului Arpad Paszkany, care a fost trimis în judecată pentru șantaj.