Fără ambasador în Irak, România pierde şanse pentru a intra cu adevărat în clubul ţărilor care ajută la reconstrucţia unei ţări devastate de război. Pentru Irak şi România, vremurile în care Saddam Hussein şi Nicolae Ceauşescu îşi legaseră statele într-o frăţie mai degrabă de seceră, ciocan şi semilună decât de cruce au apus pentru totdeauna. Cele două ţări au rămas şi astăzi în relaţii cordiale, dar două războaie în Golf, o intervenţie armată a Coaliţiei urmată de prăbuşirea unui întreg sistem politic şi reconstrucţia de la zero a unei ţări, care va avea nevoie de asistenţă pe termen încă nedefinit, au lăsat urme adânci. Sursa: Reuters

O relaţie economică eşuată din faşă

Din fost partener într-ale antiimperialismului, România a devenit pentru Irak unul dintre „dascălii” în drumul către democraţie şi capitalism. În acelaşi timp, Bagdadul şi Bucureştiul au trebuit să-şi reconstruiască relaţia economică de pe poziţii egale.

Teoretic, românii ar fi trebuit să vină cu firmele pregătite de investiţii, iar guvernul irakian cu oportunităţi economice. Practic, acest lucru s-a întâmplat de foarte puţine ori, iar explicaţia diplo maţilor români este aceeaşi cu cea a reprezentanţilor irakieni: superficialitatea şi sincopele diplomatice.

Ambasada irakiană a bătut la uşi închise: note verbale rămase fără răspuns

„Avem o relaţie diplomatică de peste 52 de ani şi suntem recunoscători statului român că a participat la forţa multinaţională care ne-a scăpat de Saddam Hussein. Pe de altă parte, România lipseşte aproape total din procesul de reconstrucţie economică. Noi am făcut foarte multe încercări. Domnul ambasador Adel Murad s-a întâlnit de foarte multe ori cu oficiali români, inclusiv cu preşedintele Băsescu. De fiecare dată s-a promis că România va găsi căi de colaborare, că se vor găsi, de exemplu, metode ca irakien