Brăila face parte din primele nouă judeţe pilot unde se va implementa noul paşaport electronic. În următoarea perioadă, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Brăila are drept obiectiv principal pregătirea introducerii acestui tip de paşaport, până la data de 1 noiembrie.
Noul paşaport conţine date biometrice, prin intermediul cărora se va realiza o corelaţie mai fiabilă între titular şi documentul de călătorie precum şi protecţia împotriva utilizării frauduloase a paşapoartelor. Aceste cerinţe sunt conforme prevederilor Regulamentului (CE) nr. 444/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind standardele pentru elementele de securitate si elementele biometrice integrate în paşapoarte şi documente de călătorie emise de statele membre.
Conform datelor primite de la Prefectura judeţului, în semestrul I 2009, Serviciul de Paşapoarte Brăila a primit un număr de 5.209 cereri de eliberare a paşapoartelor, din care 1.536, adică 30% urma să fie eliberate în regim de urgenţă. În urma verificării si procesării cererilor au fost emise 5.020 paşapoarte, din care 162 în baza cererilor depuse de cetăţenii români la misiunile diplomatice ale ţarii noastre în străinătate.
Constatarea unor contravenţii specifice regimului paşapoartelor (în special în cazuri de pierdere, deteriorare sau distrugere a documentelor de călătorie româneşti), a condus la aplicarea unui număr de 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.920 lei. Brăila face parte din primele nouă judeţe pilot unde se va implementa noul paşaport electronic. În următoarea perioadă, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Brăila are drept obiectiv principal pregătirea introducerii acestui tip de paşaport, până la data de 1 noiembrie.
Noul paşaport conţine date biometrice, prin intermediul cărora