Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7 lucruri pe care bărbaţii le detestă la femei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 august 2009 ·

Dacă te întrebi de ce relaţia a devenit tensionată, s-ar putea ca de vină să fie gesturile, vorbele sau obiceiurile tale care nu-i sunt pe plac partenerului.De-a lungul timpului, reproşurile, cicălelile şi jignirile repetate pot pune în pericol căsnicia. 1 Cicăleala

De cele mai multe ori, cicălelile soţiei sunt dictate de grijile ei exagerate. Şi poate că acestea sunt justificate dacă ne gândim că, în general, bărbaţii sunt ceva mai neglijenţi. Însă, alteori, astfel de reproşuri chiar nu se justifică. Treptat, relaţia se poate deteriora din cauza lor, pentru că partenerul se va refugia în alte activităţi, din dorinţa de scăpa de „gura” consoartei.

Sfat: Înlocuieşte cicăleala cu mici îndemnuri spuse pe un ton prietenesc. 

2 Invadarea intimităţii

Dacă eşti curioasă din fire şi vrei să deţii controlul absolut asupra a tot ceea ce face partenerul tău, e mai bine să te abţii, pentru a nu îţi periclita relaţia. Oricine simte nevoia de a se detaşa într-un spaţiu numai al lui, iar acest lucru poate îmbunătăţi comunicarea în cuplu.

Sfat: Respectă-i spaţiul personal şi acordă-i încrederea cuvenită.

3 Comparaţia cu „fostul”

Chiar dacă fostul tău prieten era mai priceput, mai glumeţ, mai harnic sau avea calităţi pe care actualul partener nu le are, evită să faci comparaţii cu el, pentru că orgoliul masculin va avea de suferit.

Sfat: Încearcă să te concentrezi pe actuala relaţie, comparaţiile cu fostul nu îşi au rostul.

4 Interzicerea hobby-urilor

Mersul la pescuit şi fotbalul sunt pasiuni care-i ajută pe bărbaţi să se relaxeze. Dacă nu se substituie asumării unor responsabilităţi, nu ai motive să te opui hobby-urilor lui.

Sfat: Reacţionează doar dacă preocupările se transformă în obsesii.

5 Crizele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°