Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Debut cu probleme în Liga I pentru FC Internaţional

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 august 2009 ·

Observatorul Gheorghe Nedelescu a vrut să suspende partida de aseară dintre FC Internaţional şi Oţelul, invocând probleme organizatorice.

Debutul lui FC Internaţional în Liga I a fost pe punctul de a fi amânat. Observatorul meciului de aseară, de la Mioveni, dintre FC Internaţional şi Oţelul, nu a vrut să dea drumul la joc, constatând anumite nereguli organizatorice. Observatorul Gheorghe Nedelescu a făcut o inspecţie riguroasă a arenei din Mioveni cu o oră înainte de startul partidei, iar la şedinţa tehnică a comunicat neregulile constatate.

„ În aceste condiţii, partida nu se poate disputa!”

Mai întâi, „Zbirul” din Craiova a învocat inexistenţa generatorului de curent electric, pentru nocturnă, cu toate că partida s-a disputat pe lumină, cu începere de la ora 18.30. Apoi, Nedelescu s-a legat de bilete de intrare la stadion, care nu aveau imprimate numărul locului şi sectorul de acces în tribună. „ În aceste condiţii, meciul nu se poate disputa.”, le-a comunicat Nedelescu oficialilor celor două echipe. După douăzeci de minute de parlamentări, oficialii lui FC Internaţional au reuşit să-l înduplece pe exigentul observator, astfel că partida a început cu cinci minute întârziere faţă de ora stabilită iniţial. La prima pauză de hidratare, din minutul 25 al partidei, Gheorghe Nedelescu a fost luat în colimator de galeria echipei oaspete. „Comunistule, comunistule!”, s-a auzit fără întrerupere din sectorul galeriei gălăţene pe durata celor două minute în care jucătorii s-au hidratat la marginea terenului, cei 50 de suporteti ai Oţelului protestând faţă de măsura luată de Gheorghe Nedelescu de interzicere a bannerelor în incinta stadionului. La finalul jocului, observatorul din Craiova, a avut ceva de împărţit şi cu resprezentannţii mass-media, cărora le-a interzis accesul spre sala de conferinţă, pe cea mai scurtă rută. Astfel, jurnaliştii prezenţi la mec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 2 ore
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 4 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum o ora
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Bărbat prins sub un mal de pământ. Intervenție contracronometru a salvatorilor VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
În timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°