Nu ştie cum se numeşte. Nu ştie cine îi sunt părinţii sau unde s-a născut. Nu ştie câţi ani are! Aceasta este povestea misterioasă a unui tânăr căruia i se spune simplu Mihăiţă. Tânărul, care răspunde la numele Mihăiţă, s-a adăpostit la Elena Diaconu, din comuna Coşeşti, în urmă cu opt ani. De atunci, aici, trăieşte un om fără identitate. Nu are nume de familie, nici cod numeric personal şi automat, nici măcar un certificat care să ateste că există. În preajma sărbătorilor de iarnă din anul 2000, un copil umbla pe uliţele satului Petreşti, comuna Coşeşti. Era îmbrăcat subţire, murdar şi zdrenţăros şi mergea din poartă în poartă după o bucată de pâine. Aşa a fost văzut de nepotul lui tanti Lenuţa, căruia i s-a făcut milă de el. L-a băgat în casă, i-a dat să mănânce, i-a dat haine, nişte bani de buzunar, după care copilul a plecat din nou. “Nu ştia să vorbească. Borborosea ceva în limba lui…De atunci, la câteva zile mă pomeneam cu el la poartă. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi din februarie. Atunci nu am mai avut bani să-i dau şi a rămas peste noapte şi de atunci mi-a fost milă să-l mai gonesc. Arăta ca un copil de 14 ani, cel mult. De aceea cred că are în jur de 20-22 de ani.”, spune Elena Diaconu.
“Eu o iubesc pe mama Lenuţa”
Mihăiţă nu ştia să ţină lingura în mână ca să mănânce. Nu putea să vorbească. Pronunţa doar trei cuvinte “mama, Otică şi Mihăiţă”. “L-am luat din faşă, pot spune aşa. L-am învăţat să mănânce, să vorbească, să fie educat. E ca şi copilul meu. Acum mă ajută prin gospodărie, dă apă la păsări, spală vasele…Este mai harnic decât aş fi avut o fată.”, spune mândră tanti Lenuţa. Mihăiţă este fericit în casa familiei Diaconu şi spune că nu ar pleca pentru nimic în lume. “Eu o iubesc pe mama Lenuţa. Aici e casa mea. Nu ştiu cine mi-a dat viaţă. Ştiu cine are grijă de mine. Ea, mama Lenuţa”, ne-a spus tânărul. Pentru că nu se ştie de und
