Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie se pregătesc să dea în judecată CNAS

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 1 august 2009 ·

* conducerea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie a atenţionat că va da în judecată CNAS, dacă nu vor fi plătite sumele aferente lunilor iunie şi iulie * medicii de familie ar putea ajunge să rezilieze contractele cu Casa * în această situaţie, ei nu vor mai putea elibera reteţe compensate, iar serviciile medicale vor fi contra cost

Medicii de familie vor acţiona în instanţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru că nu şi-au primit sumele aferente lunilor iunie şi iulie, aşa cum prevede contractul cadru semnat pe anul 2009. Conducerea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie a atenţionat că, dacă în termen de 10 zile medicii de familie nu îşi vor primi banii de la casele judeţene de asigurări, va apela la Comisia de arbitraj şi, dacă nu se rezolvă nimic, va acţiona în instanţă CNAS, ajungându-se până la rezilierea contractelor cu Casa. La nivelul judeţului Brăila, medicii de familie au trimis pe data de 29 iulie o notificare, în care se menţionează temeiul legal în baza căruia medicii vor acţiona pentru a fi plătiţi conform contractului cu Casa. "Aşteptăm răspuns în termen de 10 zile, a fost o notificare făcută pe baza modelului comun de la nivel naţional.

Solidaritatea dintre colegii din toate judeţele, de care am dat dovadă, este un semnal de alarmă faţă de ce se întâmplă în sistemul sanitar, dar şi un semnal de alarmă că medicina de familie este prima linie a asistenţei medicale care asigură un mare procent din serviciile medicale, la un preţ scăzut", ne-a declarat dr. Ileana Brânză, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Brăila.

Potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, dacă medicii vor rezilia contractele cu casele de asigurări de sănătate, ei nu vor mai putea elibera reteţe compensate, iar serviciile medicale vor fi contra cost. "Atragem atenţia că a încerca să faci economie în sistemul sanitar doar pe

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°