La 18 kilometri de Baia Mare, Castelul Teleki are o poveste încărcată de parfumul vremii şi cu o valoare istorică deosebită. Ministerul Culturii la nominalizat ca fiind monument istoric în 1997.
Castelul Teleki din localitatea maramureşeană Pribileşti are o vechime de aproape 300 de ani. Clădirea a avut un trecut zbuciumat, însă a trecut peste toate intemperiile vremii, iar azi castelul poate fi admirat în toată splendoare lui la 18 kilometri de Baia Mare. „Este una dintre valorile arhitectonice ale judeţului Maramureş”, spune Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, filiala Maramureş.
Castelul a fost construit de către nobilul Samuel Teleki şi a fost folosit ca reşedinţă de vară de către acesta. Familia Teleki a fost una dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei. În comuna Satulung, grofii Teleki au avut două castele, unul situat chiar în Satulung, iar celălalt în Pribileşti.
Teleki, originar din Huedin
Legendele spun că acest castel a fost construit pe ruinele unei construcţii tătăreşti din secolul XI sau XII. Cât despre familia Teleki, aceasta se pare că era originară din Lona de Sus, Huedin. În cimitirul părăsit al satului Pribileşti există o cruce din cărămidă pe care este inscripţionat numele contelui-general, dar nimeni nu poate afirma cu certitudine dacă Samuel Teleki este sau dacă a fost vreodată înmormântat acolo. Cert e că în curtea castelului a fost construită iniţial şi o capelă familială, care ulterior a fost dărâmată. După moartea lui Samuel Teleki, reşedinţa a fost fost locuită de Imre Teleki, care a murit în 1849 şi este înmormântat în Satulung.
Ultimul reprezentant al familiei Teleki care a locuit în castel a fost fiul lui Imre, Laszlo Gabor Teleki. Acesta avea în responsabilitate o brigadă din armata Transilvaniei pe care trebuie