Cronicarii nu au fost prea darnici cu acele doamne sau jupânese ale Olteniei care au lăsat moştenire lumii ctitorii, locaşuri de cult sau însemnări într-un caiet despre viaţa de odinioară, cu lucrurile bune şi rele, cu tradiţiile şi oamenii locului. Şi dacă existenţa lor efemeră pe aceste meleaguri nu şi-a găsit locul binemeritat în pagini cronicăreşti, o piatră de mormânt, pisania unei mănăstiri, un epitrahil ori o cădelniţă poartă cu mode-stie numele doamnelor de ieri ale Olteniei.

Povestea lor este zugrăvită vag în pagini de istorie, dar viaţa lor întemeiată pe dragoste, închinată frumosului şi credinţei în Dumnezeu, a fost bogată în fapte mari. Dovadă stau nu însemnările cronicarilor, ci mărturiile aşternute în câteva pagini îngălbenite astăzi de vreme, ale „Olteniei de la 1943“. Despina Teodorescu le-a dedicat frumoase şi impresionante pagini sub o titulatură binemeritată.

Au fost inspiraţie pentru poeţi, mărturie constituind versurile scrise despre firea despotică a Clarei sau despre figura aproape monstruoasă a Doamnei Chiajna. Acolo unde aceste mărturii nu au existat, vorbesc alte şi alte lucruri pe care le vom depăna de-a fir a păr.

Poveşti de viaţă din negura timpului

Un nume vechi care apare în hrisoavele româneşti ale timpului este cel al Calinichiei, soţia lui Radu Vodă I şi mama lui Mircea cel Bătrân. Distinsa doamnă şi-a legat numele de cel al Olteniei, dăruind Mănăstirii Tismana, „vatră plină de lumină în trecutul acestei provincii, o moară la Bistriţa (Mehedinţi)“. Alt nume, cel al Despinei, este strâns legat de ctitoria Mănăstirii Ostrovul (Vâlcea), unde doamna este zugrăvită în „toată pompa costumului ei împărătesc: haine de brocart albastru, mantie de culoare roşu-purpuriu, coroană şi bijuterii de aur masiv. La această mănăstire s-a păstrat până la 1936 o icoană unică în felul ei. Despina, Doamna în haină cern