Lumea bună se ducea la teatru, drept dovadă că, de cele mai multe ori, nu se mai găseau bilete la unele spectacole. Dar funcţiona şi un alt sistem: dacă nu te duceai la teatru, venea teatrul la tine. La întreprindere, la Sala sporturilor sau la Căminul cultural.

Iată ce-şi aminteşte Stela Popescu: "Era obligatoriu să mergem cu spectacolele prin ţară. Cu reprezentaţiile puse la punct mergeam apoi şi prin marile întreprinderi. Unde nu era sală, se improviza una. Puneau o platformă pe post de scenă şi acolo evoluam. Am jucat odată pe strunguri, la Buzău. Pe patru strunguri au pus o platformă şi pe ea

ne-am susţinut show-ul. Aceste spectacole erau foarte emoţionante. Sistemul de repartiţie al întreprinderilor pe atunci era foarte bun în sensul că se ducea organizatorul de la teatru, oferea biletele la sindicat, ei le împărţeau la cine voia să cumpere şi oamenii dădeau banii la salariu. Şi-atunci muncitorilor le convenea: aveau biletul în mână, şi asta îi determina într-un fel să vină la spectacol.

Decât să se ducă la sală, căci de multe ori nu se mai găseau bilete, le era mai simplu să vină trupa la locul lor de muncă. Şi pentru teatru era mai bine. Nu erau atâtea posturi de televiziune, nu erau prea multe opţiuni. Acolo erau oameni care nu ajungeau la teatru. Printre ei erau unii care lucrau din greu, muncă obositoare, şi nu le mai ardea de nimic, dar dacă te duceai şi jucai acolo (că era obligatoriu, era organizat de direcţia fabricii), te primeau cu sufletul deschis, erau bucuroşi când ne duceam la ei în oraş.

Făceam un spectacol de o oră, o oră şi jumătate. Erau organizatori inimoşi care voiau să-i facă pe oameni să se înveselească. Era un obicei să mergem pe la întreprinderi. Erau foarte entuziaşti şi foarte fericiţi. Ne ştiau doar la televizor şi când ne vedeau şi în realitate li se părea o minune".

Multe