Fundaşul român Laszlo Sepsi a afirmat că ales să revină sub formă de împrumut la Racing Santander pentru a avea oportunitatea să evolueze constant, fapt care nu ar fi fost posibil la echipa de care aparţine, Benfica Lisabona, informează ediţia online a cotidianul iberic AS.
"Sunt convins că cei de aici mă vor trata foarte bine şi de această dată. Fanii, oraşul şi Primera Division, toate acestea au rămas în inima mea. În plus, familia mea s-a simţit foarte bine în Spania. Mai mult, la Benfica nu aveam certitudinea că aş fi putut juca şi din acest motiv le-am cerut oficialilor să mă lase să ajung din nou aici", a spus fostul internaţional român de tineret.
Sepsi (22 de ani) a fost împrumutat pentru al doilea an consecutiv de Benfica la formaţia spaniolă Racing Santander, care va avea prima opţiune în cazul unui transfer definitiv al fotbalistului.
Altfel, la prezentarea oficială a jucătorului român în tricoul grupării iberice au asistat 200 de fani. Cu ocazia acestui eveniment, în care a fost oficializat şi transferul atacantului Alex Geijo, preşedintele lui Racing, Francisco Pernia, a declarat că ehipa sa şi-a îndeplinit obiectivele în materie de achiziţii.
Sepsi a fost achiziţionat de Benfica în ianuarie 2008 de la Gloria Bistriţa în schimbul a aproximativ două milioane de euro, însă numai după un retur petrecut la formaţia din capitala Portugaliei, acesta a fost împrumutat la Santander. În ediţia trecută a Primerei Division, Sepsi a bifat 19 partide, dintre care 14 ca titular.