Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Cei doi studenţi sunt acuzaţi oficial de crima de la Medicină. Băiatul e reţinut pentru omor, fata e complice (UPDATE)

Publicat in Adevarul, duminică 2 august 2009 · ·

Procurorii timişoreni susţin faptul că omorul din căminul de la Medicină a pornit de la sex şi bani.

Procurorii au terminat audierile studenţilor suspectaţi că au tranşat un bărbat de etnie romă.

Cei doi tineri studenţi, Sergiu şi Carmen, au fost prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, băiatul pentru omor şi fata pentru complicitate la omor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, a spus duminică după amiază că victima, bărbatul de etnie romă, a fost racolată de suspecţi după un anunţ pe care bătrânul de 65 de ani îl dăduse în ziar.

„Potrivit declaraţiilor pe care le-au dat cei doi, inculpatul a pus-o pe fată în legătură cu victima şi i-a propus să întreţină relaţii de sex normal şi oral contra sumei de 500 de euro”, a spus Mihaela Pop.

Partida de sex urma să aibă loc în căminul de Medicină în care fata se cazase, chiar în ziua crimei, dar potrivit primelor date, cei doi nu au reuşit să facă sex.

Declaraţii contradictorii

Din acest punct declaraţiile celor doi studenţi se contrazic. „Inculpata declară că băiatul a inrat peste ei când erau dezbrăcaţi şi s-a năpustit asupra victimei, a lovit-o cu pumnii după care a luat un cuţit şi l-a înjunghiat. Cu acelaşi cuţit a ameninţat-o apoi că va avea probleme dacă anunţă poliţia şi nu îl ajută să scape de cadavru”, a mai spus Mihaela Popa.

Potrivit procurorilor, studentul acuzat de omor, Sergiu Florea nu ştia nimic de anunţul din ziar şi are propria variantă despre crimă. „Inculpatul a declarat că ştia de întâlnirea iubitei cu bătrânul şi că fata a întreţinut relaţii sexuale cu victima, după care bărbatul nu a mai vrut să-i dea cei 500 de euro, ea s-a înfuriat şi a luat un cuţit cu care l-a înjunghiat, apoi l-a chemat să o ajut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 35 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 47 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°