Bugatul general consolidat pe primul semestru al anului 2009 a înregistrat un deficit estimat de 14,38 miliarde de lei, reprezentând 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de un deficit de 14,5 miliarde de lei, prevăzut ca obiectiv conform acordului cu FMI.
Veniturile bugetului general consolidat au fost de 77,3 miliarde lei, la 30 iunie 2009, comparativ cu realizările perioadei corespondente din anul precedent, înregistrând o ameliorare a ritmului de descreştere, respectiv -5,1% faţă de -6,4% cât s-a înregistrat în luna mai, transmite Agerpres.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP), impozitul pe venit a crescut cu 8,2%în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce impozitul pe profit s-a micşorat cu 8% faţă de aceeaşi perioadă.
În cazul impozitelor şi taxelor pe bunuri şi servicii, s-a înregistrat o creştere a încasărilor din accize cu 672,8 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar şi o reducere semnificativă a veniturilor din TVA cu 3,168 miliarde de lei.
De asemenea, contribuţiile de asigurări au înregistrat o reducere de 0,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În primul semestru din 2009, cheltuielile bugetului general consolidat au fost de 91,7 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar acestea au fost menţinute în limitele aprobate.
Cheltuielile de persoanal, mai mari cu 12%
Potrivit datelor MFP, cheltuielile de personal pe primul semestru al anului în curs au înregistrat o creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, observându-se o diminuare a ritmului de creştere faţă de lunile precedente.
„Creşterea cheltuielilor de personal, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, este o consecinţă a majorărilor salariale aprobate în a doua parte a anului 2008”, se arată într-un