După rolurile din comediile „La bloc“ şi „Îngeraşii“, Dana Rogoz devine o tipă serioasă în noul serial „State de România“, care va fi difuzat din toamnă, la Pro TV. 1 Adevărul: Ce provocări îţi aduce noul rol din serialul „State de România“?
Dana Rogoz: A fost o perioadă de câteva săptămâni în care am tot repetat şi abia acum ne apucăm de filmat, dar ştiu că mă voi apropia încet-încet de Andreea, personajul meu. Pentru acest rol trebuie să mă temperez, pentru că Andreea e o tipă serioasă, aşezată, iar eu trebuie să fiu mai puţin jovială.
2 Vei juca alături de actori mari ca Gheorghe Visu, Carmen Tănase şi Bebe Cotimanis. Ai emoţii?
Am emoţii foarte mari. Eu intru într-o echipă deja formată şi va trebui să mă integrez. Încă mă ceartă că le spun „dumneavoastră“ şi îmi cer să-i tutuiesc. Dar, fiindcă le port un mare respect, nu îmi vine deloc uşor să mă adresez altfel.
3 Te-ai specializat în seriale de comedie. Ce alt gen te-ar tenta, ce ţi-ai dori să joci?
Atunci când ai un rol într-o comedie, îl joci cu aceeaşi seriozitate cu care joci un rol într-o dramă sau în orice alt gen. Mie mi se pare mult mai greu să stârneşti râsul decât plânsul. Însă eu nu aş refuza să joc în nimic. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să fiu încadrată într-un stil sau într-un gen sau să mi se pună eticheta „actor de comedie“.
4 Crezi că un actor consacrat în seriale TV are şanse mai mici să primească roluri în lungmetraje?
Se ştie că unui actor care joacă într-un proiect de televiziune îi este mai greu să ocupe un rol într-un lungmetraj din cauza lipsei de timp. Există însă actori care au jucat atât în proiecte de televiziune, cât şi în lungmetraje şi care au făcut ambele lucruri la fel de bine. Pe de altă parte, regizorii se feresc să aleagă actori care apar în producţii de