Cele două seri ale festivalului au fost tot ce putea fi mai bun, mai înalt şi mai mult, din tot ce s-a întâmplat în toate cele cinci ediţii. Nu doar plaja, ci şi drumurile, terasele şi întreaga Vamă au fost confiscate de Folk You! Practic, erau mai mulţi decât încăpeau. Tricolorul din prima seară a fost la locul lui, pregătit pentru întâmpinarea lui Tudor Gheorghe.
Dar, să le luăm pe rând. Ceremonialul a fost deschis de Maria Magdalena Dănăilă, de folkista cu "picioarele până la stele" - aşa cum a fost numită de Dinu Olăraşu. A venit cu "Descântec de ploaie", iar norii ce ne ameninţau fioros s-au risipit într-o clipă. A apărut şi "Luna pătrată"... Alina Manole a venit cu ea, a împărţit şi stele pătrate pentru toată Vama.
MUICĂĂĂĂĂ! Când a urcat Tatiana Stepa pe scenă, parcă toţi "copacii fără pădure" s-au făcut brusc pădure. Publicul de pe plajă, cât cuprindeai cu privirea, s-a ridicat în picioare şi a cântat o dată cu ea. Toţi, copii, adolescenţi, adulţi, îi ştiau pe de rost textele. A fost ca o solemnitate. Trupşorul firav al Tatianei parcă nu mai exista. Cânta doar cu sufletul, cu tot sufletul ei luminos, însetat de cântec. Între scenă şi public, era un arc electric... În culise, colegii ei, artiştii, plângeau emoţionaţi.
A urmat apoi neica Tudor sau Don Quijote din Podari, cum a fost supranumit de curând. Tudor Gheorghe adică. Sobru, ceremonios, cu pantaloni negri, vestă neagră, cămaşă albă şi pantofi de lac, având în braţe bătrâna lui chitară cu care a cântat, pe vremuri, "muică, suntem neam de piatră!". Le-a creat ceva probleme celor de la sunet, căci instrumentul n-avea conexiune pentru staţie.
A trebuit să i se mai aducă un microfon. Totul a fost previzibil şi neaşteptat în acelaşi timp. Previzibil pentru că maestrul ştie să-şi aducă publicul în starea de ascultare. Neaşteptat, pentru că aici nu era
