Dacă toată lumea era interesată la început să intre în afaceri cu biodiesel, odată cu creşterea preţului materiei prime şi a scăderii preţului petrolului, producătorii se gândesc să renunţe la afaceri. Mulţi dintre ei au credite pe care abia dacă le mai pot plăti. Sursa: AFP
Adrian Porumboiu a investit până acum 8 milioane de euro în fabrica de biodisel. Anul trecut a obţinut o producţie de 22 de mii de tone, în condiţiile în care capacitatea de producţie este de 60.000 de tone.
“Piaţa este mai mult decât tulburată. S-a permis să se aducă biodisel din afara spaţiului comunitar fără taxe, la preţuri mai mici, aşadar vorbim de concurenţă neloială. Sperăm ca piaţa să fie reglementată. Dar şi dacă producem şi ţinem marfa pe stoc şi vom vinde mai târziu, nu e o problemă atât de mare. Se preferă biodiselul din import. Sunt optimist că lucrurile se vor schimba”, a declarat pentru evz.ro Adrian Porumboiu.
Fostul arbitru a investit alte 20 de milioane de euro în fabrica de uleiuri vegetale. Circa 80% din producţia celor două unităţi de procesare a fost exportată. Cât despre preţuri, producătorul se fereşte să dea cifre, nu de alta, dar nu vrea să influenţeze piaţa.
Capacitate mare, producţie zero
Spre deosebire de Adrian Porumboiu, micii producători nu îşi permit să stea cu marfa în stoc. Potrivit reprezentanţilor Auto Elite din Baia Mare, firmă autorizată ca antrepozit fiscal, fabrica de biodiesel este în proces de conservare.
Nici administratorul V&G Oil din Vrancea nu o duce mai bine. Vasile Pamfil spune cu amărăciune că producţia de biodiesel nu este rentabilă. Fabrica are o capacitate de producţie zilnică de 10 tone. Anul trecut producţia obţinută a fost de zero litri. Investiţia realizată acum trei ani pentru construcţia fabricii s-a ridicat la jumătate de milion de euro, bani luaţi de la bancă.