Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a importat cu 43% mai puţine legume în trimestrul întâi

Publicat in Adevarul, duminică 2 august 2009 ·

Importurile de legume ale României au scăzut în primul trimestru al anului cu 43,6%, faţă de perioada similară din 2008, ajungând la 27.728 de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), transmite NewsIn.

Astfel, valoarea importurilor din intervalul ianuarie-martie 2009 s-a ridicat la 10,milioane de euro, comparativ cu 28,2 milioane de euro, în aceeaşi perioadă din 2008.

Potrivit datelor MAPDR, în primele trei luni din acest an, importurile de tomate au scăzut cu 76,3%, aducându-se în ţară doar 5.470 de tone, în valoare de 4,7 milioane de euro euro, faţă de 23.080 de tone cu o valoare de 19 milioane de euro euro, în intervalul ianuarie-martie 2008.

De asemenea, importurile de castraveţi au scăzut cu peste 28%, la 2.334 de tone în valoare de 2,2 milioane de euro, comparativ cu 3.254 de tone împortate în primele trei luni din 2008, cu o valoare de 2,8 milioane de euro.

În ceea ce priveşte importul de morcovi, acesta s-a diminuat cu circa 22%, iar cantitatea de usturoi a scăzut în acceaşi perioada cu 79%.

Potrivit Ministerului Agriculturii, singurele sortimente de legume unde importurile au înregistrat un volum mai mare în primul trimestru 2009 comparativ cu perioada similară din 2008, au fost cele de varză, mazăre şi fasole.

În primele luni din 2009 au fost importate tomate din Bulgaria, Turcia, Italia şi Spania, ceapă din Austria, Olanda, Germania şi Italia, ustoroi din Olanda şi Cehia, iar conopida a fost adusă din Italia, Cehia şi Olanda.

Varza a fost importată din Polonia, Republica Macedonia şi Bulgaria, morcovii au fost aduşi din Turcia, Austria şi Polonia, iar din Grecia, Spania, Bulgaria şi Iordania au fost importaţi castraveţi.

În ceea ce priveşte importurile de mazăre şi fasole, acestea au fost aduse în ţară din China, Cehia şi Olanda, vinete au fost impor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 9 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°