Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: „Ilona Moţica a murit singură“ - Aurel Manolache

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Renumitul compozitor a fost soţul solistei timp de nouă ani. Ilona Moţica, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe constănţene din perioada de glorie a Teatrului Fantasio, s-a stins din viaţă săptămâna trecută, uitată de lume, izolată complet. La suferinţa bătrâneţii s-a adăugat şi o afecţiune psihică. De fel din Arad,  Ilona Moţica a fost prima solistă a Teatrului Marinei, iar când s-a înfiinţat secţia de estradă a Teatrului Fantasio a devenit cap de afiş. Moţica a slujit această instituţie până în 1989 când s-a pensionat.

Ultima sa apariţie în faţa publicului larg a fost cu puţin timp înainte de 1989. Chiar dacă s-a retras din lumina reflectoarelor, sute de oameni îşi amintesc încă de ea şi încă mai fredonează „Tangoul de demult“, „Mangalia“, „Nici nu-ţi închipui“,  „Ce-mi poate aduce iubirea ta?“, „E timpul să mă întreb de ce“ sau „Gândul meu“.

Duet de succes

„Am compus piesa «Mangalia» prin anii ’70, când încă trăia poetul Eugen Mirea. Acesta a venit o dată la o premieră a Teatrului Fantasio şi după aceea am făcut împreună o vizită la Mangalia şi a fost extrem de impresionat de nisipul auriu de acolo. Toate acestea se întâmplau când Mangalia doar ce începuse să se transforme în staţiune. El mi-a propus să facem un şlagăr, iar Ilona l-a cântat în premieră. Peste ani de zile, când s-a făcut Festivalul Callatis, şlagărul a fost interpretat de Ileana Şipoteanu“, a povestit autorul şlagărului, cunoscutul compozitor Aurel Manolache.

În calitate de fost director al Teatrului Fantasio, Aurel Manolache spune că Ilona Moţica a fost un exemplu de profesionalism şi unul dintre capetele de afiş ale Teatrului Fantasio: „A fost una dintre solistele cele mai conştiincioase. Succesul nu l-a cunoscut doar pe scena Teatrului Fantasio, ea a avut foarte multe turnee în străinătate“.

Sfârşit trist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 18 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 58 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 32 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 52 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°