Conducerea producătorului de beton Conintex din Popeşti Leordeni (CONI), controlat de Lafarge Comnord, propune acţionarilor să dizolve firma, ale cărei activităţi au scăzut drastic în ultimele luni. Propunerea va fi analizată de acţionari la 4 septembrie, potrivit unui convocator AGA remis de Conintex remis pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.
Conintex are un capital social de 430.530 de lei, divizat în 172.212 de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei. Potrivit celor mai recente raportări, Lafarge Comnord, parte a producătorului francez de materiale de construcţii Lafarge, deţine 51,83% din acţiunile Conintex.
Conintex a încheiat primul trimestru cu venituri de 121.000 de lei, cu mult mai reduse comparativ cu valoarea din perioada similară de anul trecut, de 3,6 milioane lei. Cheltuielile au căzut de asemenea, de la 3,5 milioane lei la 95.000 de lei. Firma a avut astfel un profit de 22.000 de lei, de aproape două ori mai redus faţă de câştigul de la finalul primelor trei luni ale anului trecut, de 41.000 de lei. Cifra de afaceri a firmei a scăzut drastic în primul trimestru, de la 74.000 de lei la doar un leu.
Cel mai recent transfer cu acţiunile Conintex a fost operat la 10 iulie, când preţul a coborât cu 20%, la 6 lei, pe un rulaj de numai 480 de lei. La această cotaţie, capitalizarea firmei este cu puţin peste un milion de lei. Conducerea firmei propune ca BDO Conti Insolvency SPRL să se ocupe de lichidare.