Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riscă până la 25 de ani de puşcărie pentru că şi-a violat nora

Publicat in Vocea Brailei, luni 3 august 2009 ·

* Dan Stroe, rom din comuna Viziru, a batjocorit, în două rânduri, o copilă de 13 ani, viitoarea soţie a fiului în vârstă de numai 17 ani * a treia oară el a fost prins în flagrant, fiind arestat preventiv *

Aflat în prezent în arest preventiv, Dan Stroe, în vârstă de 34 de ani, rom din comuna Viziru, a fost trimis în judecată pentru viol asupra unei minore de 13 ani, nimeni alta decât viitoarea noră. Victima, care trăieşte în concubinaj cu fiul violatorului, în vârstă de 17 ani, l-a iertat prima dată pe agresor la rugăminţile rudelor, însă ulterior, după ce acesta a încercat, pentru a treia oară, s-o necinstească, l-a reclamat la poliţie. Stroe, care e şi recidivist, riscă între 10 şi 25 de ani de închisoare.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Marinela Coşniţă, de la Parchetul de pe lângă Tribunal, în iunie 2009, Zoro T., în vârstă de 17 ani, fiul lui Dan Stroe, a cunoscut-o pe minora Nicoleta M., de 13 ani, pe când păştea oile sătenilor din Ianca şi, la scurt timp, au decis să se căsătorească. Pe 25 iunie, Zoro şi-a adus acasă viitoarea mireasă. A doua zi, familia mirelui s-a decis să meargă în satul Silistraru, ca să închirieze o locuinţă. Au plecat noaptea, la ora 22.30, pe câmp, următorii: inculpatul Dan Stroe, Zoro T., concubina inculpatului, Gabriela, şi minora Nicoleta M. După vreo doi kilometri parcurşi, Gabrielei i s-a făcut rău, fiind însărcinată şi a făcut cale-ntoarsă, ajutată de fiul ei Zoro. Stroe a rămas singur pe câmp cu viitoarea noră, urmând să-l aştepte acolo pe Zoro. Nu trecuseră nici 10 minute de la plecarea fiului şi inculpatul, beat mort, i-a spus minorei că vrea să facă sex cu ea. Pentru că a refuzat, bărbatul a scos un cuţit şi a ameninţat-o pe Nicoleta, spunându-i "că-i va tăia gâtul". După o primă partidă de sex, violatorul a alergat vreo jumătate de kilometru după victimă, pe întuneric, a prins-o, după car

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 44 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 45 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°