Este personajul de la serviciu care ajunge uşor în posturi de conducere.Pentru el există o singură deviză: să câştige funcţii şi bani cu efort minim.Arivistul sau parvenitul poate fi recunoscut după dorinţa acută de a câştiga (bani, admiraţie, promovare), practicând o competiţie internă neconstructivă în relaţia cu colegii săi. Pentru el nu există reguli şi nici scrupule: apelează la metode nu tocmai cinstite, dar important este să-şi atingă scopurile. Aşa îl caracterizează, în linii mari, specialiştii în resurse umane.
Motivat financiar
Parvenitul există în aproape orice colectiv, dar iese în evidenţă mai ales la serviciu pentru că aici are ce câştiga. „Poate fi definit ca o persoană motivată exclusiv financiar, ce avansează în carieră pe baza unor criterii care nu ţin de experienţă, competenţe şi potenţial, ci datorită unor conjuncturi favorabile.
Este o persoană destul de întalnită, mai ales în companii foarte mari în care se poate «ascunde» cu urşurinţă“, clarifică profilul personajului Iulia Lazea, Senior Consultant la HART Human Resource Consulting.
Relaţii extraconjugale, vorbele rele despre colegi, starea continuă de agitaţie care vrea să denote faptul că munceşte mult, activarea reţelei de cunoscuţi - nimic nu lipseşte din arsenalul acestui personaj toxic.
Parvenitul se infiltrează uşor printre colegii-cheie, mai ales că pentru el scopul scuză mijloacele. „Este caracterizat de o motivaţie puternică pentru reuşită şi depune eforturi pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte, chiar dacă aceste eforturi nu sunt întotdeauna direcţionate pe căi etice şi corecte“, explică Cristina Rogobete, researcher la Manpower România.
Intrigi de birou
La serviciu, parvenitul ajunge de cele mai multe ori şef. Ioana M. de la o firmă cu mai bine de 500 de angajaţi din Capitală a înc