Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Craiovei, teren de sport

Publicat in GAZETA de SUD, luni 3 august 2009 ·

Zeci de copii au luat sâmbătă cu asalt centrul Craiovei, bătând mingea sub ferestrele primăriei până târziu în noapte. Ei au răspuns astfel iniţiativei primarului Antonie Solomon, aceea de a uita o vreme de calculator şi alte îndeletniciri nesănătoase şi a face sport în aer liber.

Terenurile - primele două instalate, deocamdată, de street-ball - au fost amenajate încă din noaptea precedentă. Aşa încât, sâmbătă dimineaţă, primii curajoşi îşi fac deja apariţia înarmaţi cu o minge de cauciuc. Se împart repede în două echipe şi atacă voiniceşte coşurile de baschet. Fără să ţină seama de căldura dogoritoare şi chiar fără să cunoască toate regulile jocului, puştii aleargă, sar şi înscriu, sub privirile satisfăcute ale organizatorilor de pe margine. După aproximativ o oră, alte două echipe le iau locul. Minutele trec, orele se adună. E trecut de 18.00. Strada A.I. Cuza, abia călcată în weekend-urile trecute de craioveni ieşiţi la hoinăreală, începe să se aglomereze. Un meci demonstrativ, susţinut de fete şi băieţi, membri ai Clubului Sportiv Municipal, tocmai se încheie. Bunici plecaţi cu nepoţii la plimbare, părinţi scoşi cu forţa din casă de copiii îndrăgostiţi de vacanţă se opresc, pe rând, să ia parte la spectacol. Pe borduri şi pe treptele ce duc la intrarea în primărie, zeci de copii aşteaptă răbdători să le vină rândul. Deşi nu ştiu prea bine cum trebuie procedat pentru a se înscrie la joc şi nici dacă trebuie să plătească vreo taxă, puştii sunt decişi să nu plece acasă până nu simt sub tălpi terenurile de cauciuc aduse de primărie pentru a le înviora vacanţa.

Copii şi părinţi, încântaţi de iniţiativă

Robert, Mădălin, Alex şi Vlăduţ, de 13 ani fiecare, au ajuns, ca majoritatea, în faţa primăriei, întâmplător. Se îndreptau spre stadionul „Ion Oblemenco“, pentru meciul cu Dinamo. Cu steaguri alb-albastre, echipaţi ca nişte microb

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

Mediafax acum 37 minute
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, şi cu

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Declaraţia de la Berlin: Şase ţări europene promit continuarea sprijinului pentru Ucraina şi viitoare garanţii de securitate

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe din şase state europene, reuniţi joi la Berlin, şi-au reafirmat susţinerea pentru Ucraina pe calea sa „ireversibilă” către aderarea la NATO şi au promis Kievului continuarea sprijinului militar în războiul cu Rusia, precum şi ga

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 4 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 26 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 24 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°