Dupa 700 de ani, au venit din nou, s-au asezat toti la o masa, in jur de 400 de sasi. Georg, Anneliese, Hedda, Michael, Johann , vecinii si rudele lor, duminica la prinz mestecau piinea calda de acasa si o inghiteau cu ginduri cu tot. S-au intors din Germania ca sa mai stea citeva zile impreuna. Au fost la slujba de la biserica, de dimineata, apoi la cimitir. La prinz,cind s-au asezat la masa, barbatilor sasi nu li se zvintasera lacrimile din ochi.
„Sa ma iertati, rar veti vedea barbat plingind, dar si mai rar un sas lacrimind. Dar azi nu m-am mai putut retine”, se scuza cu demnitate sasul Dorner. „Vedeti casa de linga Primarie? E a mea. Va place?” Casa e in paragina. Un colt din acoperisul surii nu mai are tigle, vezi dincolo de zare prin el. Stau chiriasii Primariei acolo.
Slujba din biserica
Foto: HotNews.ro
Ai lui Dorner au construit-o cu aproape 300 de ani in urma, ultima data au renovat-o cind el era inca acasa. Acum se uita cu minie la ea. Daca intoarce privirea pe partea cealalta a drumului, in piept il impunge alta durere. „Uitati-va la ea, o vedeti? Scoala, o vedeti? Acolo am invatat eu carte! Daca vin turistii si se uita la ea, ce zic, ce e aici, sintem in Irak, a fost razboi?? Ce se intimpla, oameni buni? Si voi ati plecat?”
Sa-ti creasca iarba la usa casei
A fost prima scoala din sat construita de familiile lor, cladire cu doua etaje si curte mare. Acum se uita cu orbitele găunoase spre piata centrala. E masiva si impunatoare, chiar si asa slutita cum e. Nu mai are nici un geam, nici o usa. Pasim printre buruienile si gunoaiele din curte.
Portile stau rupte, culcate la pamint. Lui Dorner i se mai alatura si alti frati sasi. Intra in curtea scolii si se opreste brusc. Sta cu picioarele in balarii si se uita spre mine ca spre toata lumea straina lui, dar cu care are o socoteala de incheiat: „E o
