ANUNŢ l A doua cea mai mare bancă din România a realizat un profit de 425 milioane lei, în scădere cu 17,4%
În primele şase luni ale acestui an profitul net al BRD Groupe Societe Generale (BRD), a doua cea mai mare bancă din România, a înregistrat o scădere cu 17,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 515 milioane lei, la 425 milioane lei, potrivit unui comunicat remis BVB. Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 32,2 miliarde lei (7,6 milioane euro), în creştere cu 11% faţă de 30 iunie 2008. Astfel, creditele acordate persoanelor fizice au ajuns la valoarea de 15,8 miliarde lei, cu 10,5% mai mult faţă de primul semestru al anului 2008. Şi valoarea creditelor acordate persoanelor juridice a înregistrat o creştere de 11,5%, ajungând la 16,4 miliarde lei.
„Primul semestru al anului 2009 s-a caracterizat printr-o încetinire marcată a cererii de credite şi printr-o creştere accentuată a riscurilor atât în ceea ce priveşte clientela persoane fizice, cât şi clientela IMM. Această situaţie demonstrează amploarea recesiunii resimţită în primul semestru”, a declarat Patrick Gelin, preşedinte şi director general al băncii, într-un comunicat. Anul trecut, BRD a realizat un profit net de 1,1 miliarde lei, cu 23% mai mult faţă de rezultatul obţinut în 2007. Incluzând veniturile din tranzacţia cu Asiban, câştigul total a fost de 1,35 miliarde lei. (A.G.)
ANUNŢ l A doua cea mai mare bancă din România a realizat un profit de 425 milioane lei, în scădere cu 17,4%
În primele şase luni ale acestui an profitul net al BRD Groupe Societe Generale (BRD), a doua cea mai mare bancă din România, a înregistrat o scădere cu 17,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 515 milioane lei, la 425 milioane lei, potrivit unui comunicat remis BVB. Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 32,2 miliarde