În 2008, Alina Petrache s-a oferit să intre în şomaj, iar acum nu mai are bani pentru chirie. Când criza economică părea o glumă, unii angajaţi din Spania practicau „şomajul de plăcere“. De bună voie, ei acceptau să fie concediaţi pentru a trăi o perioadă. „Este cel mai fericit an. Am timp să fac ce-mi place şi nu trăiesc cu grija zilei de mâine. Încă nu mă gândesc să-mi caut de muncă“, spunea, în iulie 2008, Alina Petrache (40 de ani), originară din Buzău, stabilită la Madrid, pentru „Adevărul“.

Lucrase câţiva ani la o firmă de consultanţă juridică, iar, în momentul în care şeful său, nevoit să facă reduceri de personal, i-a propus să intre în şomaj, a acceptat imediat. „Vreau să mă relaxez puţin înainte de a începe lucrul“, explica Alina, care se descurca bine cu cei 700 de euro pe lună, cât primea şomaj.

„Nu ştiu unde o să dorm luna viitoare“

De trei luni de zile, s-a încheiat perioada în care Alinei Petrache avea drept la ajutor de şomaj. Compatrioata noastră nu a mai reuşit să-şi găsească un nou loc de muncă, iar zilele acestea va trebui să părăsească locuinţa în care stătea, împreună cu băieţelul său de 10 ani, pentru că nu mai are bani să achite chiria.

„Când am decis să-mi caut din nou de lucru, începuse deja criza.  Am stat la cozi interminabile, la Birourile de Plasare a Forţei de Muncă, am trimis sute de CV-uri şi am mers la zeci de interviuri, dar nu am reuşit să-mi mai găsesc slujbă. Sunt disperată. Nu credeam că o să fie atât de dificil“, spune, acum, Alina.

Ciprian Haineală (31 de ani), din Bacău, a lucrat ca şofer profesionist la o firmă din Castellon înainte ca, anul trecut, să intre şi el în şomaj.

Reangajat, dar pe bani mai puţini

Avea un salariu bun, 2.100 euro pe lună. Cu banii primiţi lunar de la statul spaniol, 1.300 de euro, nu a întâmpinat ni