Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezervele de petrol se epuizeaza mai rapid decat estimarile initiale. Criza petroliera ameninta iesirea din recesiunea mondiala - expert IEA

Publicat in HotNews, luni 3 august 2009 ·

Lumea se indreapta spre o catastrofa energetica care ar putea ingenunchea revenirea economiei globale, din cauza ca marea parte a campurilor petrolifere majore din lume au trecut de momentul de varf al productiei, avertizeaza un reputat economist in probleme energetice, citat de The Independent.

Preturile ridicate ale aurului negru, cauzate de cresterea rapida a cererii, alaturi de o stagnare, sau chiar un declin al aprovizionarii cu petrol ar putea anula orice sansa de revenire a cresterii economice, crede Dr. Fatih Birol, economistul sef al International Energy Agency (IEA).

Rata de epuizare a rezervelor e dubla

Intr-un interviu acordat The Independent, Dr Birol afirma ca atat publicul, cat si guvernele par a fi oarbe in fata evidentei ca petrolul, pe care se bazeaza civilizatia umana moderna, se epuizeaza cu o viteza mai mare decat estimarile initiale, iar varful productiei mondiale se va inregistra in circa zece ani - cu o decada mai devreme decat credeau majoritatea specialistilor.

O analiza detaliata a peste 800 de campuri petrolifere din intreaga lume, care asigura trei sferturi din rezervele mondiale, arata ca marea lor majoritate au atins momentul de varf al productiei, iar rata de reducere a rezervelor de petrol este de doua ori mai mare decat se credea in urma cu doi ani.

In plus, apare si problema cronica a subfinantarii investitiilor in tarile producatoare de petrol, care se va traduce intr-o "prabusire a industriei" care va pune in pericol orice speranta de revenire din actuala criza economica mondiala, afirma omul de stiinta.

'Petrolul nu se va epuiza azi sau maine, dar trebuie sa fim pregatiti'

Intr-un avertisment lansat tarilor occidentale, Dr Birol crede ca puterea pe piata a catorva producatori de petrol - majoritatea din Orientul Mijlociu - va creste rapid, pe masura ce criza petrol

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 4 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 3 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 4 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum o ora
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/5°