DEDICAŢI. Meseria de salvator montan este prost sau deloc retribuită. Cei care o fac iubesc muntele şi iubesc viaţa, iar asta le ţine loc de orice altceva. Sursa: Remus Suciu
Dintre cei 64 de salvamontişti atestaţi din judeţul Hunedoara, doar 19 sunt retribuiţi. Restul participă la acţiuni de salvare, asigură perioade de permanenţă în refugii şi îşi riscă viaţa fără să ceară cuiva vreun ban.
Nici salvamontişii angajaţi cu acte-n regulă nu se pot lăuda cu cine ştie ce câştiguri. Salariul cel mai mic este de 750 de lei, iar cel mai mare, de 1.250 de lei. Programul e tare: două săptămâni le stai la munte, două eşti acasă, dar în consemn: trebuie să fii gata de intervenţie ori de câte ori sună telefonul. Iar în Retezat accidente grave se întâmplă destul de des. Doar anul trecut au fost peste 400.
Cum ajungi salvator montan
Pentru a deveni salvamontist trebuie să ai cel puţin 18 ani şi să treci printr-o pregătire destul de îndelungată. Mai întâi, trebuie să fi practicat, ca sport de performanţă, schiul, alpinismul, trackingul sau speologia. Pe scurt, înainte de a te gândi să devii salva montist, trebuie să fii deja un obişnuit al muntelui.
Abia după ce arăţi că vrei cu adevărat haina roşie cu însemnele „oficiale”, eşti acceptat ca „aspirant” pe lângă o grupă de salvamont. Timp de cel puţin doi ani trebuie să însoţeşti acea grupă la mai toate acţiunile: patrulări, acţiuni de salvare, mar cări de trasee. Nu eşti pus să faci lucruri importante, dar trebuie să observi şi să dai o mână de ajutor la lucrurile simple. Asta la început.
Mai apoi, salvamontiştii cu experienţă îţi testează rezistenţa fizică, tăria de caracter şi înclinaţiile spre anumite activităţi specifice me seriei. Primul test mai dur ar putea fi, de exemplu, o tură de la Zănoaga la Gura Apei, cu un rucsac de 20-30 de kilograme în spat
