"Acum, coboară să vezi ce-ai făcut, imbecilule. Ai distrus maşina! De ce n-ai spus, mă, că nu ştii să conduci? Că mă urcam eu la volan şi te lăsam dracu' să pleci la coasă!"

Era o poveste cu un şef de garaj care ieşise în faţa garajului şi-l dirija pe şoferul maşinii care încerca să intre cu spatele în locul cu pricina, spunându-i secundă de secundă ce are de făcut, în aşa fel încât operaţiunea să decurgă perfect. Era multă responsabilitate în atitudinea liderului de garaj, era implicare, era destin. El nu rostea fraze pompoase, dar se înţelegea - şi din frânturi de cuvinte - ce e de făcut cu maşina, ca lucrurile să cunoască o evoluţie pozitivă.

Nu lipsea asprimea din discursul de direcţionare a şoferului preţioasei maşini. Liderul de garaj schimba tonul, în funcţie de împrejurări. În fond, îndrumările pe care le dădea el şoferului reprezentau suprema preocupare a fişei sale de post. E drept că el mai şi depăşea statutul care-i fusese acordat, comportându-se ca un şef de garaj cu veleităţi de jucător de garaj. Problema esenţială rămânea, însă, felul în care îl dirija el pe şofer, încât acesta să poată pune maşina la adăpost, în plină circulaţie pe ambele sensuri, printre toate celelalte maşini care îşi căutau garajul, în aşteptarea furtunii care urma.

"Aaaşa! Ia dreapta, ia dreapta, ia dreapta! Lasă, mă, c-am făcut când a fost nevoie şi stânga. Când a fost nevoie. Stai aşa. Stai aşa. Tu nu vezi că pe acolo merg toţi? Ia dreapta. Vezi că e stâlp în stânga. Băi, fii atent! Băi, fii atent! Acolo unde crezi tu că vrei să te duci e gaură. E canalul de scurgere. Băi, fii atent! Băi, fii atent! Că nimereşti în fosa unde se fac schimburile de ulei. Mai du-te o dată pe stradă! Nu te mai uita în oglindă că te zăpăceşti. Lasă că sunt eu aici! Ia puţin stânga. Gata, gata! La dreapta. Suceşte volanul. Bagă claxoanele! Bagă alarmele! Bagă t