Fostul atacant al echipelor FC Argeş şi Universitatea Craiova e la prima reuşită în acest sezon. Sursa: Mediafax
Metalurg Doneţk, cu Ciprian Tănasă printre titulari, a învins ieri, scor 4-1, formaţia Zakarpatia, într-un meci din etapa a treia a campionatului ucrainean de fotbal. Este primul gol marcat de român pentru Metalurg în acest sezon. În aceeaşi rundă, internaţionalul Răzvan Raţ a marcat pentru Şahtior Doneţk în remiza, 1-1, din deplasare, cu Vorskla-Naftohaz Poltava.
Evoluţiile altor "stranieri":
În Elveţia, Cristian Florin Ianu a marcat pentru Lucerna, care a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Basel, în deplasare. Fostul jucător al echipei UTA are un debut excelent la Lucerna, unde s-a transferat în această vară de la FC Aarau. În primele patru etape ale campionatului elveţian, Ianu a marcat de trei ori.
"Olandezii" George Ogăraru şi Mihăiţă Neşu nu au evoluat în prima etapă din Eredivisie. La Ajax, Ogăraru nu a fost convocat de antrenorul Martin Jol pentru meciul din deplasare cu FC Groningen, câştigat de "lăncieri", scor 2-0, în timp ce Neşu a fost suspendat. Fără el, FC Utrecht a bătut, 1-0, tot în deplasare, nou-promovata RKC Waalwijk.
În Danemarca, fostul internaţional de tineret George Florescu a jucat 77 de minute pentru FC Midtjylland, în meciul pierdut, în deplasare, scor 1-4, cu Brøndby IF. Fostul jucător al echipelor "U" Cluj, Şerif Tiraspol şi Torpedo Moscova a primit un cartonaş galben în minutul 23.
Florin Cernat a fost titular la Hajduk Split, în partida pierdută de "albi", acasă, 0-1, cu Zadar.
Terek Groznîi, cu Andrei Mărgăritescu şi Florentin Petre integralişti, a pierdut în etapa a 16-a campionatului Rusiei, scor 1-2, pe teren propriu, în faţa formaţiei FC Moscova. Daniel Pancu, al treilea român din lotul cecenilor, a intrat pe teren în minutul 46.