Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Aproape 200 de sesizări de abuz asupra copiilor de la începutul anului

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Chiar dacă cifra este într-o uşoară scădere faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut, statisticile prezentate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu sunt extrem de îngrijorătoare, arătând că practicile de abuz fizic sau sexual nu sunt deloc pe cale de dispariţie în judeţul Sibiu. De la începutul anului şi până în prezent, Serviciul de Intervenţie în Situaţii de Abuz, Neglijare, Exploatare şi Echipa Stradala din cadrul DGASPC Sibiu au primit 196 de sesizări de abuz şi neglijenţă, cu doar 24 mai puţine faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Deşi în cele mai multe cazuri sunt sesizate probleme medicale , cazuri de neglijare sau diferenţe de relaţionare, au fost semanlate şi cazuri mult mai grave, precum abuzul sexual.  “Sesizările au fost raportate atât în scris, cât şi prin Telefonul copilului, în 31 de cazuri fiind vorba despre sesizări de abuz fizic, dar am avut şi 10 cazuri de abuz emoţional şi nouă de abuz sexual. Comparativ cu aceiaşi perioadă a anului trecut, când am avut 220 de sesizări, se vede o uşoară scădere, însă situaţia rămâne în continuare îngrijorătoare”, ne-a spus Ana-Maria Mesea, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu. Sesizările primite au venit atât de la copiii în cauză, cât şi de la profesori, medici, părinţi sau vecini ai acestora.

Doar 26 au fost luaţi de lângă familie

În urma anchetelor sociale pe care reprezentanţii Seriviciului le-au efectuat după sesizările primite, doar în 7% dintre cazuri copiii au fost luaţi din sânul familiei în care au fost abuzaţi şi trimişi în centrele de plasament sau la asistenţi meternali. În restul cazurilor s-a dispus rămânerea copiilor alături de familie, sub atenta monitorizare a angajaţiilor Direcţiei. “20 dintre aceşti copii au fost internaţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă sau în centele de plasament, iar şase copii au fost încredinţaţi asistenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu Jiu: Zeci de copii au fost operați anul acesta de chirurgi fără specializare chirurgie pediatrică

Ziare.com acum 48 minute
Zeci de copii cu vârste peste șapte ani au fost supuși unor intervenții chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secții de chirurgie ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, același spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 2 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ungaria intenţionează să reducă cheltuielile cu apărarea pe fondul problemelor bugetare / Bloomberg: Alegerile din 2026, se prefigurează a fi cele mai disputate de la revenirea la putere a lui Orban în urmă cu 14 ani

G4Media acum o ora
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul dintre principalii susţinători ai ideii că statele membre NATO ar trebui să suporte o parte mai mare din costurile cu apărarea statelor m

Rareş Bogdan face o comparaţie între Ciucă, Ciolacu, Simion şi Lasconi. Atac grav la Dominic Fritz

Mediafax acum o ora
„Vorbesc la Timişoara, aici unde dvs. l-aţi oprit pe Adrian Năstase. Dvs. sunteţi cei care l-aţi oprit la Operă pe Mircea Geoană. Dvs. sunteţi cei care l-aţi oprit pe Mickey Mouse. Dvs. veţi fi cei care îl veţi opri pe candidatul Nordis, pe Marcel C

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 4 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 2 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Ciolacu: Mi-aş fi dorit o campanie electorală unde să vorbim despre programe, despre idei. Nu văd ca lucrurile să se schimbe, din abordările din acest moment. Casa politică nu a fost pe aşteptările românilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Marcel Ciolacu, deplânge faptul că au trecut aproape trei săptămâni din campania electorală fără a se fi discutat, în spaţiul public, ideile şi programele propuse de candidaţi. „Nu văd ca lucr

FRF, după incidentele de la meciul România - Kosovo: Credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate. Nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”

News.ro acum o ora
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor. Comunicatul integral al FRF: ”Federaţia Română de Fotbal (FR

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°