Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Campingul pe Valea Lotrului, alternativă la pensiunile ocupate

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Sute de iubitori ai muntelui renunță la cazarea din pensiuni ori hoteluri pentru câteva zile în mijlocul naturii. Oamenii spun că pe timp de criză, cortul și grătarul sunt cea mai bună alternativă.

Pe Valea Lotrului, turiștii dau năvală, dar nu în pensiuni și hoteluri, ci direct în zonele de campare. Deși autoritățile recunosc faptul că astfel de locații amenajate special pentru campare sunt rare și nu sunt la standarde, amatorii de munte și vacanțe scurte nu se plâng. Weekendul adună în zonele curprinse între Voineasa și Vidra sute de turiști dornici de aer curat și relaxare. Alin Podaru a venit cu familia tocmai din Pitești pentru a petrece două zile la cort la Voineasa. „Nu e vorba de criză. Noi întotdeauna am venit la munte pentru a sta la cort, cred că acesta e farmecul. Într-adevăr, este mult mai ieftin şi beneficiem de cei mai buni vecini de cameră: natura şi râul Lotru”, spune bărbatul. Pe Valea Lotrului turiştii vin din toate colţurile ţării, zona fiind una din puţinele în care climatul alpin este mai blând.

Oferte interesante la pensiuni

În staţiunea Voineasa sunt, potrivit cazare.ro un număr de 34 de pensiuni care oferă servicii complete turiştilor. De la simpla cazare şi masă până la excursii cu ATV –ul prin munţi, localnicii cu spirit întreprinzător s-au gândit la toate. Şi tarifele, care de cele mai multe ori se negociază, sunt pe măsura fiecărui buzunar. Potrivit aceluiaşi site specializat în turism, preţurile la cazare se situează între 60 şi 200 de lei pe zi, în funcţie de serviciile oferite, dar şi de zona în care e amplasată pensiunea. Arnica Voicescu deţine o pensiune pe strada Capra Foii din Voineasa şi spune că, într-adevăr, turiştii se orientează mai nou spre zonele de campare, unde stau câteva zile la cort. „Nu ducem lipsă însă de clienţi. Avem rezervată pensiunea pe toată luna august de diverse grupuri de turişti. Avem un ava

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°