În ziua de 22 Decembrie 1989 s-a flat la locul potrivit: clădirea abandonată de dictator a CC-ului. Cu aparatul de filmat în braţe (şi cu riscurile de rigoare) a imortalizat câteva dintre momentele esenţiale ale unui eveniment unic.

A rămas în echipa noului premier, asigurându-i, în primul rând, relaţia cu presa. Cariera politică s-a încheiat rapid, după un incident (înregistrat pe bandă) cu staff-ul unei publicaţii mai „independente”. Roman a renunţat la el cam cu prea multă uşurinţă. I-a făcut, însă, un bine fundamental. Nu ştiu care ar fi fost cursul existenţei sale dacă rămânea în politică. Ar fi fost, probabil, unul dintre cei mulţi, care mint şi nu fac nimic. „Alungat” de la Victoria, a plecat de acolo cu ceva echipamente şi câţiva oameni cu care a pus bazele unei companii media. Mai întâi o agenţie de ştiri (îmi amintesc că am fost primul său abonat), apoi un post de radio şi o agenţie de publicitate. Avea idei o grămadă, dar n-avea bani şi nu de puţine ori s-a aflat în situaţii delicate faţă de diverşi creditori.

Chestia nu l-a descurajat ci, probabil, l-a îndârjit. Cu ajutorul lui Ţiriac a ajuns până la Lauder care, impresionat de aplombul acestui tânăr bărbos şi prematur încărunţit, i-a pus în braţe 20 de milioane de dolari. Să facă cu ei un post TV. A fost un pariu câştigat de Lauder. Junele mogul a performat, printr-un management agresiv, şi nu de puţine ori violent, şi a făcut din ProTV primul canal modern de televiziune. De la pupitrul de comandă al acestui important mijloc media, a încercat să reintre în politică. S-a erijat în mentor al câtorva premieri fără noroc. Şi-a făcut naş dintr-un ministru de Externe în ascensiune. A negociat pe sub masă sprijin politic în campanii importante. Toate, în scopul de a acumula putere. Pentru că este, în fondul său, un dependent de putere. Un dictator, exigent şi pretenţios. Un personaj